Nevoia de afectiune a bebelusilor

Latura afectiva ocupa un loc foarte important in procesul de dezvoltare psihica a bebelusilor. Relatiile dintre parinti si copii, in cadrul familiei, implica o puternica incarcatura afectiva. Pentru a reusi o dezvoltare neuro-psihica cat mai armonioasa, parintii trebuie sa realizeze un climat afectiv cat mai bogat. Ultimele generatii au fost oarecum lipsite de elementul afectiv, manifestat natural, acestuia acordandu-i-se o mai mica importanta, pe principiul : "copilul se saruta numai in somn". De aceea, multi dintre noi am fost privati de zambete de incurajare, imbratisari largi si saruturi dese. Astfel ca suntem tentati la randul nostru, sa perpetuam acest tip de comportament. Insa cercetarile din ultimele decenii, din domeniul psihologiei, contrazic aceasta atitudine, aratand necesitatea formarii unei fiinte perfect integrate in viata sociala, inca din cea mai frageda copilarie. La fel cum au nevoie de hrana pentru a trai si creste, bebelusii au nevoie zilnic de acea legatura sufleteasca magica, nevazuta, cu parintii, dar mai ales cu mama. Legatura care le da energia, sentimentul de siguranta si incredere. Starile sufletesti ale parintilor, fie ele pozitive sau negative se transmit si se imprima in personalitatea copilului, fiind determinante in formarea fiinte sociale de mai tarziu. Deci atentie la atmosfera prea severa sau prea rigida din familie si la un climat constant de neliniste, de nemultumire sau de anxietate nejustificata, caci toate acestea pot induce in psihicul copilului reactii nedorite, mai devreme sau mai tarziu.

Etapele perceptiilor psiho-afective la bebelusi In primele doua luni, viata psihica a bebelusilor este dominata de satisfacerea nevoilor biologice. Reactiile sale se limiteaza la cele de placere sau neplacere. Dupa aceasta varsta, ei reusesc sa exprime bucuria sau supararea, chiar diferentiind expresiile fetei, zambind sau incruntandu-se, ca raspuns la atentia acordata de personele din jur. La 4-5 luni, stimultata de parinti, expresia bucuriei sale poate fi manifestata prin hohote de ras. La 6-7 luni, bebelusul are deja conturate preferintele pentru anumite persoane sau jucarii. De acum incepand, legaturile afective capata mai multa putere si sunt mai consistente. Tot de la aceasta varsta apar si aspectele negative ale trairilor emotionale, cum ar fi nelinistea, temerile, fricile, ceea ce obliga la evitarea pe cat posibil, a situatiilor care sa dea nastere unor asemenea stari tensionale. In lunile ce urmeaza, pana la un an, toate trairile afective ale bebelusului se amplifica, devin tot mai diferentiate, facandu-l sa-si revendice zgomotos atentia ce trebuie sa i se acorde. Aceste dorinte ale copilului, sunt indreptatite, dar mare atentie, ele trebuie canalizate in asa fel incat sa nu se transforme in teatru speculativ de control, facand ca el sa reprezinte centrul tuturor preocuparilor celor din jur. Trebuie antrenat si incurajat ca prin joaca cu adultii sa imite, penru inceput anumite activitati. La aceasta varsta, copilul asculta anumite ordine ale mamei, dar mai ales o imita. De aceea este bine sa va controlati gesturile, cuvintele, caci ele vor fi imediat asimilate de copil. Nu cereti copilului sa faca ceea ce voi nu faceti. Si nu va mirati, si sa nu fiti indignati, daca va imprumuta proastele obiceiuri. Copiii invata mai mult din ceea ce vad, aud sau simt decat din ce li se impune. Folositi deci, exemplul bun, inainte de orice! Mai ales, incepand cu varsta la care copilul are deja discernamant, exemplul personal al parintelui este un ghid valoros. Acesta il va calauzi in comportamentul sau, tot timpul, dar mai ales mai tarziu, cand la randul sau va deveni parinte. Daca parintii i-au acordat atentie permanenta, daca l-au incurajat cu dragostea lor, la fel va face, peste ani, cu proprii sai copii. Dupa primul an de viata, relatia sa cu adultul evolueaza, iar dependenta de la inceput, se transforma incet, incet in cooperare si tendinta de a se descurca singur, cel putin in manevrele simple pe care le presupune imbracarea sau mancatul. Atitudinea corecta privind aceste incercari ale sale, fie ele stangace la inceput, consta in aprobare, stimulare si toleranta dublata de multa rabdare. Chiar daca va folosi pe dos lingurita sau cana, se va face din cap pana in picioare numai iaurt, iar cerealele vor umple casa, doar astfel va reusi dupa incercari repetate neobosit, sa se alimenteze singur in jurul varstei de 2 ani – 2 ani si jumatate. La 2 ani, copilul isi manifesta destul de pregnant personalitatea. Pornirile sale nu trebuie infranate, insa fara a depasi o limita. De acum trebuie sa-l faceti sa inteleaga ca este inconjurat de toata dragostea si sustinerea, dar ca trebuie sa se adaptaze cerintelor celor din jur, recunoscand superioritatea, obiectivitatea si autoritatea parintelui. Incurajarea in exces a personalitatii si satisfacerea oricarui capriciu, pot duce la un moment dat la negativism si incapatanare din partea copilului, acestea nemaiputand fi usor temperate de catre adult. In modelarea personalitatii copilului, elemental afectiv are o pondere importanta. Comportamentul social-afectiv se realizeaza in paralel cu cel al dezvoltarii cunoasterii, pe masura insusirii limbii materne. Atentie, comportamentul afectiv-social este singurul care se transmite de la parinti la copil! Acesta, spre deosebire de toate celelalte, nu se invata. Este foarte important sa retineti ca in procesul educatiei nu exista metode, strategii sau retete infailibile, pentru dezvoltarea comportamentului socio-afectiv. Dar tactul, experienta si principiile de viata ale adultului, sunt mijloacele care se pot utiliza, in momentele adecvate. Profesiunea de parinte nu e simpla, dar implica si multe satisfactii!

asa e florii ai dreptate,copii au foarte mare nevoie da afectiune din partea paritilor,adi pina mam despartit de tata lui nu a avut afectiune doar din partea mea dar acum are afectiune din partea mea si a sotului meu la fel k daria

as putea sa zic ca Mada are parte de afectiunea noastra mai ales ca tatai nu lucreaza si e cu noi non stop plus ca toata lumea e pe ia find singura nepoata ca demulte ori mie frica sa nu devina o alintata si o rasfatata dar pana la urma cate fete are mama

au nevoi de afectiu sigur ca da dar pana la urma devin niste mofturosi si nite alintati de numaa

Bria e fff mamoasa....da ma bucur.....cu mine e ff cuminte.....dar cand mai vine cineva acasa incep fugurile....si nu ii mai place nici in balansoar...nici in scaun.....mai ales ca bunicu ei o tine numa in brate si pe mine ma duce la disperare.....a fost o perioada in care nimic nu am putut sa fac de ea....nici la wc sa merg ca urla ca din gura de sarpe....si m-am enervat si am luato cu mine in bucatarie...si am puso in scaun si tot i-am explicat ce fac pe acolo....bineinteles ca plangea si pana la urma so calmat.....o iubesc de numa....si abia astept sa o tin in brate....da nu pot non stop....o rasfat fff mult dar incerc sa o mai temperez cu anumite "iesiri" gen plans ca nu is in brate