Reacţiile copilului faţă de stomatolog

Comportamentul copilului la cabinet
Comportamentul copilului în cursul tratamentului dentar îşi are sursa atât în trăsăturile de personalitate, cât şi în diferitele situaţii cu care se confruntă.
Factorii care influenţează comportamentul copilului în cabinetul stomatologic sunt:
-Vârsta copilului
-Tipul de personalitate
-Statusul neuroendocrin
-Dezvoltarea somatică
-Mediul familial şi comunitar
-Educaţia
-Experienţele stomatologice anterioare
-Imaginaţia
-Noua confruntare cu un tratament stomatologic

Tipuri de pacienţi-copii
În funcţie de aceşti factori, se diferenţiază câteva tipuri de pacienţi-copii, pe care le vom discuta în continuare.
• Copilul orientat social are un raport bun cu echipa stomatologică. Este interesat să interacţioneze cu persoanele cu care intră în contact, comunică uşor, şi este dornic de a înţelege ce va face medicul stomatolog. Acestui copil i se poate capta interesul- i se pot arăta instrumentele şi i se poate explica la ce folosesc. Orice nouă experienţă este pentru acest copil o aventură, de aceea i se poate transfera o oarecare responsabilitate pentru propria igienă dentară. Chiar dacă apar anumite proceduri dureroase în decursul actului terapeutic, copilul înţelege ce se întâmplă şi nu trăieşte sentimente de teama, anxietate.
• Copilul hiperactiv, răsfăţat îşi face simţită prezenţa încă din sala de aşteptare. Este gălăgios, investighează, se mişcă mult. Este foarte temător şi respinge tratamentul stomatologic. Dacă privim la familia lui, vedem cum copilul conduce; părinţii îi permit orice sau îl protejează prea mult. Este tipul de copil căruia i se oferă totul în orice situaţie şi care va fi marcat de o puternică anxietate în orice situaţie mai deosebită. Evaluarea psihologică a situaţiei a condus la următoarea explicaţie: copilul căruia nu i se impun anumite limite nu ştie unde să se oprească şi ce e permis să facă; de aceea este nesigur, se teme şi poate deveni hiperactiv. În momentul când un astfel de copil întâmpină o frustrare sau întâlneşte nişte limite, reacţionează la fel ca şi faţă de părinţii lui (plânge, ţipă ) Comportamentul negativ şi neadaptat al copilului nu trebuie încurajat în cabinet şi este recomandat ca părinţii să nu fie de faţă în decursul actului terapeutic. Rareori medicul poate colabora cu părinţii pentru a pregăti copilul pentru vizita la stomatolog şi pentru a-i controla comportamentul. Copilul răspunde adesea la temerile părinţilor faţă de cabinetul stomatologic mai degrabă decât la ale sale.
• Copilul anxios, introvertit reprezintă o problema mult mai serioasă. Este tăcut, ascultător şi nu deranjează pe nimeni, dar este şi plin de temeri şi îngrijorări. Acestea s-au format fie datorită experienţelor stomatologice anterioare, fie mai degrabă formei de disciplinare aplicată de părinţi. Ameninţări de genul : "Dacă nu mănânci tot, o să ajungi la spital", sau "Dacă mai muşti oamenii, o să te duc la dentist să îţi scoată toţi dinţii" vor conduce la dezvoltarea unui copil temător cu care medicul va colabora foarte dificil. De aceea, prima vizită la stomatolog trebuie să fie plăcută, iar copilul poate fi recompensat de către medic pentru un comportament corespunzător. Copilul trebuie să înţeleagă fiecare etapă a tratamentului şi trebuie îndemnat să îşi exprime temerile şi îndoielile.
• Copilul negativist refuză orice colaborare cu medicul. Acest tip de comportament este generat de teamă, anxietate. Medicul trebuie să folosească jocul în care un "nu" înseamnă de fapt "da" pentru a obţine permisiunea de a continua tratamentul.
• Copilul deficitar are nevoi speciale, în funcţie de boală (handicap somatic, de evolutivitate, psihic, psiho-afectiv, ambiental), şi necesită o abordare diferită.

Orice copil apreciază o expunere directă şi sinceră a tot ce urmează să se întâmple în cabinetul stomatologic. Dacă actul terapeutic implică proceduri dureroase, trebuie explicat pe scurt despre ce este vorba chiar în momentul în care începem procedura respectivă, astfel încât copilul să nu aiba timp să se gândească la ea şi să dezvolte un sentiment de teamă. Apariţia reacţiilor emoţionale este de foarte probabilă. Lacrimile nu sunt altceva decât o manifestare a anxietăţii care apare în faţa unor proceduri stomatologice noi şi misterioase.

Offf...imi este mie frica de stomatolog, apai ei...

daa asa ee sa stiii